La început cei doi luau copii din toata țara, cum îi tăia capul sau mai bine zis inima. Se aplecau asupra cazurilor care îi impresionau. Nu conta ca astăzi studierea unui dosar, vârsta sau gradul de handicap.

Au citit despre el într-un ziar. Fusese vândut de familie unor ciobani pe 2 kilograme de brânză. La stână fusese ținut în lanțuri și violat. Când s-au dus să-l ia avea 9 ani. Nu văzuse în viața lui o furculiță sau o toaletă. Mi-am imaginat deseori că o să mă duc să le fac o vizită oierilor aceia. Nu singur. N-am făcut-o, poate că am fost prea laș. Poate că e mai bine așa.

Aniversarea vârstei de 9 ani a făcut-o la noi. Prima dată când i se serba ziua de când se născuse. Își cânta și el cu ceilalți copii propriul nume și se uita în jur. Parcă nu întelegea că e despre el.

Băiatul avea un IQ extrem de mare așa că a recuperat destul de rapid. Peste problemele psihice n-a trecut însă niciodată oricâți specialiști s-au ocupat de el. A crescut la orfelinat până la 18 ani când s-a dus să muncească la țară.

Până în ziua de astăzi este singurul nostru copil care a învatat singur să cânte la pianul din sala de mese. Se uita la tutoriale pe calculator, ținea minte și străbătea distanța pâna în corpul administrativ ca să exerseze. Când ne-a arătat întâia oară cum cântă am uitat de tot ce fusese greu până atunci.