N-a fost niciodată bună la școală. Se integrase destul de bine la noi însă, de câte ori școala mergea mai bine, primea un telefon de la mama ei care îi spunea că o ia la ea. În Franța. Atunci nu îi mai trebuia nimic. Noi îi spuneam că școala o să îi fie de folos și acolo. Oricum știam că mama ei n-o va lua niciodată.

Într-o bună zi însă una din asistentele sociale ne-a anunțat că mama ei a venit din Franța. O mutaseră de la o pușcărie de acolo la penitenciarul din Târgșor. Au întrebat-o dacă vrea să meargă. A spus că da, că îi este tare dor, dar că nu îi va vorbi căci este supărată.

Fetița s-a dus, însoțită doar de asistenta socială. Toată ora cât a durat vizita și-a privit mama. N-a scos un cuvânt. A plecat și n-a mai vrut s-o vadă de atunci. Încă visează să vadă Franța, dar vrea să ajungă acolo singură.