Despre
Piatra Neamț, spitalul cu scări
ULTIMELE Spitale publice din bani privați
Unul dintre obiectivele noastre este să reușim să schimbăm sistemul, puțin câte puțin, astfel încât viitorul să aducă normalitate pentru pacienții din România, iar managerul Spitalului Județean de Urgență Piatra Neamț este unul dintre primii susținători ai acestei schimbări.
În 2021 am reușit finalizarea renovării tronsonului 3 al băilor spitalului, care a implicat:
• Decopertarea completă a pereților;
• Refacere tencuială;
• Aplicare PVC antibacterian;
• Schimbare completă a instalației sanitare;
• Schimbarea ușilor.
Cu toate astea misiunea noastră era departe de a fi încheiată, ce era mai greu abia atunci avea să înceapă.
Povestea liftului Secției de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență de la Piatra Neamț începe cu imaginea pacienților care sunt urcați la etajul clădirii cu ajutorul unei pături sau a unui pled, deoarece scara interioară este prea îngustă ca să poată fi folosit măcar un scaun cu rotile, darămite o targă.
Am început lucrările în prima parte a anului 2022 și ne-am confruntat de-a lungul celor 5 luni de renovare cu surprize, momente dificile, însă pe toate le-am depășit alături de partenerii noștri de la Gritt și conducerea Spitalului, iar astăzi suntem fericiți să spunem că pacienții sunt transportați în condiții optime de siguranță.
Cei 313.000 de Euro investiți în acest proiect au adus pacienților confortul de care au fost privați în cei 88 de ani de la înființarea spitalului.
ISTORIC
Filtreaza dupa categorie
ISTORIC
Filtreaza dupa categorie