2020 – Începe renovarea secției de Hematologie Pediatrică a Institutului Oncologic Fundeni

În calendarul evenimentelor care marchează istoricul Fundației Metropolis, 2020 nu este doar anul pandemiei, ci și Anul în care am început să ne implicăm cu toată seriozitatea în renovarea spitalelor publice din bani privați. De ce? Pentru că este nevoie, iar boala nu așteaptă – ea se conjugă întotdeauna la prezentul continuu.

Conform unui studiu realizat de Societatea Română de Onco-Hematologie Pediatrică (SROHP), pentru multe tumori supraviețuirea este influențată semnificativ de stadiul incipient de diagnostic al bolii. De aceea, scopul acestui proiect al Fundației este ca, prin renovarea etajului 7 al Spitalului Clinic Fundeni, să ofere cele mai bune condiții de tratament copiilor care se confruntă cu această boală cumplită.

Scopul proiectului “Spitale publice din bani privați” este de a aduce spitalele din România la standardele cele mai noi, prin proiecte de renovare, reabilitare și dotare cu echipamente moderne.

Acțiunea începe încă din anul 2016, când Codin Maticiuc începe să sprijine punctual diferite cauze medicale, ducând astfel mai departe moștenirea lăsată de părinții săi, fondatorii Fundației. Ajunge pentru prima dată la Fundeni, unde cunoaște câțiva copii bolnavi de cancer, printre care și Lăcrămioara, fata de la 702. Astfel, cele 4 vizite anuale prin care organiza activități distractive și ducea cadouri copiilor, se transformă într-un proiect de izolare a acoperișului spitalului în vara lui 2019.

În vara anului 2020, cu emoții și cu multe necunoscute, în amintirea fetiței de la 702, precum și pentru a crea condiții mai bune pentru copiii internați în spital, Codin inițiază proiectul Spitale publice din bani privați, începând renovarea etajului 7 de la Fundeni.

„Am demarat construcția băilor individuale în saloane și renovarea completă a acestora. Vrem să renovăm și cabinetele, vestiarele și ce se mai află pe secție, recompartimentând spațiile ca să mai facem loc pentru saloane și să recuperăm astfel din paturile pierdute odată cu construcția băilor.”
Codin Maticiuc

Citiți mai multe despre Copiii de la Fundeni

Citiți mai multe despre Șantierul de la Fundeni